Vaaaaai da ce-avem noi aicea ?
E plin de pestisoare
Bine ca mi-am luat alicea ! :)))
Nu credeam sa ajung vreodata sa stau cu undita pe lac, sa pun rame in carlig, sa pescuiesc si sa mananc pestele prins cu manutele astea doua.
Si totusi s-a intamplat .
Nu credeam ca un sport static poate sa-mi pulseze adrenalina in vene.
La inceput mi-a fost putin scarba de rame si sincer imi era cam mila sa scot carligul din pesti, dar instinctul de killer primordial pe care cu totii il avem, descalecator din neamurile ancestrale de vanatori si pescari s-a dezlantuit .
Scoteam tipete victorioase de incantare la fiecare pestisor prins.Mai tarziu, bateam din picior daca nu prindeam cate un peste la fiecare 10 minute.
Cel mai greu mi-a fost sa pun viermii in carlig.Sunt scarbosi rau.Dar si de data aceasta a invins pradatorul.
Cel mai greu mi-a fost sa pun viermii in carlig.Sunt scarbosi rau.Dar si de data aceasta a invins pradatorul.
Am inteles de ce se duc barbatii la pescuit.
Perscuitul iti goleste mintea de ganduri.E o terapie sub hipnoza.
Hipnoza apei.
Stai cu ochii pe pluta purtata de valurile mici starnite de vant si nu te gandesti la nimic.Dar la absolut nimic.
Stai cu ochii pe pluta purtata de valurile mici starnite de vant si nu te gandesti la nimic.Dar la absolut nimic.
Concetrarea maxima e sa ai firul intins, sa te uiti la pluta si sa simti zvacnirea aceea mica, mica, imperceptibila.Sa nu pierzi momentul cheie cand trebuie sa zmulgi undita, sa agati pestele.Daca pierzi momentul, e posibil ca pestele sa fuga cu momeala cu tot.
Pestele ala mic, zglobiu, imbracat in solzi argintii, atarnat la capatul firului, dand din coada, e bucuria maxima.
Apoi imediat sa pui alta rama si sa astepti alt peste.
Ritual ce se repeta la nesfarsit pana la caderea serii.
Desigur, visul oricarui pescar e sa prinda pestisorul de aur.Poate ca unii l-au prins.
Mie nu mi s-a intamplat inca.
Eu am prins doar minutul de aur.Apoi alte si alte minute, ore si zile.
Am descoperit ca lacul in care am inotatat ani, imi ofera si alte placeri si ca pe malul lui nu poti muri de foame.
Primavara calda a adus puiet excedentar.Lacul prolific ne-a oferit pesti fara numar, fara numar....
Asa ca am prajit captura in ceaun, am uscat pesti sarati la soare si i-am afumat.
Ce mai tura vura ....l-am adus la forma lui cea mai pura.
Peste de peste .
L-am prins deci :
Aliniat .
Ceaunul bolboroseste ...
Lumina din cer se stinge si eu fac poze la luna.
Aparatul prinde lumina in puncte....
Aparatul prinde lumina in puncte....
5 comentarii:
Ati avut o zi, o seara, minunate! Sa va fie de bine!
Frumos tare de tot...si cum ai povestit, si pestii, si dulciurile si tot ce-a fost pe gratar. Iar ham ham e un dulce.
Foarte simpatic micul patruped iar mancarea un ospat pe cinste !!!
Curat terapie, Lia! Iar cu asa captura si... alte 'povesti' printre sirurile de peste, sa tot repeti terapia asta de balta! :))
Cainele este superb, are o figura tare inteligenta si serioasa in fotografii, da' mai ca as bate pariu ca si el si-a facut cura de terapie, alergand si jucandu-se pe malul baltii.
Acum multi ani (vreo 7-8) am pescuit si eu, pastrav, intr-un colt de rai numit Brosteni, in judetul Suceava. Nu stiu daca as repeta figura, dar am recunoscut foarte bine bucuria si entuziasmul descrise de tine, la fiecare peste mai mare pe care l-am prins.
Acu' ce sa zic?! Sa-ti doresc sa prinzi pestisorul de aur? Din poveste, am o banuiala ca a fost tare bine si fara el!! ;)
Te pup cu mult drag.
Fetelor,
Ma bucur ca v-a placut terapia mea. :)
Cainele e o catelusa pe nume Bella. E o Vijla ungureasca .
A topait toata ziua printre noi si la un moment dat s-a asezat sa se odihneasca pe popoul stapanul ei.:))
http://youtu.be/KIAMN-OIJlw
Trimiteți un comentariu