Powered By Blogger
Se afișează postările cu eticheta Supe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Supe. Afișați toate postările

duminică, 16 decembrie 2012

Supa din Coada de Vita



Recunosc ca e prima data cand fac asa o supa .
Auzisem numai lucruri bune despre ea,dar zau ca nu am crezut ca poate fi asa de buna .
La urma urmei ce-i coada de vita ? 
Un apendice la capatul vacii cu care , patrupeda se apara de muste .Un fel de plici deci .
Poate ca asta e si motivul pentru care carnita care imbraca pliciul vacii e asa de frageda .
Coada vacii e neobosita ,intr-un du-te-vino de ceasornic .
Cu alte cuvinte carnea de pe coada , de fapt numai muschi , e vesnic tanara ,si nu imbatraneste o data cu animalul .
Zilele trecut am cumparat o frumoasa coada de vita .
Acuma sincer ,nu stiu daca a apartinut unei vaci sau unui bou .
Nici macelarul nu stia .
Am adus-o acasa ,am taiat-o in bucati potrivite si m-am gandit cam ce as pune langa ea pentru o supa .
Mi s-a parut ca ar  merge cam aceleasi ingrediente ca la Gulyas cu mici modiicari . 
Si am inceput sa-i pun alaturi :


- 3 morcovi
- 2 patrunjei
- o jumatate de telina mare
- 2 cepe mari
- cuburi de cartofi
- 500 ml de bulion facut in casa
- sare,piper,boia dulce
- ardei iute 
- 2 frunze de dafin
- cativa catei de usturoi
- o lingura seminte de chimen
- ulei

Si o oala de 5 litri in care ingredientele si lichidele se pun pe rand ,intr-o ordine precisa ,pentru impreunarea savanta a texturilor si aromelor .



Am taiat zarzavatul si ceapa cuburi potrivite .Nici mari ,nici mici .
Le-am calit impreuna cu o lingura de seminte de chimen , in putin ulei ,pana cand toate s-au aurit .Am adaugat bucatile de coada si am mai invartit totul pe foc moale cam 3-4 minute .
Acum am adaugat sare,piper,boia ,ardei iute ,frunzele de dafin  . Acoperim totul cu apa(doar cat sa le cuprinda bine pe toate ) ,si am lasat sa fiarba la foc mediu ,pana cand carnea e molicica .
Adaugam cuburile de cartofi si inca un litru de apa calda .Lasam sa mai fiarba 15-20 de minute ,pana cand sunt si cartofii fierti. 
Gustam de sare ,asezonam si adaugam la final usturoiul taiat marunt si bulionul de rosii .
Mai lasam totul pe foc ,sa fiarba 10 minute si sa se imprieteneasca bine toate aromele si gusturile  .
Daca va place maghiranul ,leusteanul ,telina sau patrunjelul ,  aruncati in supa si o mana de verdeata .
Gustul si culoarea acestei supe , o spun cu mana pe inima , sunt unice , iar carnea pica efectiv de pe oase si se topeste in gura .
O experienta culinara ce merita incercata si mai ales gustata .
Pofta buna !


luni, 23 aprilie 2012

Ciorba de salata verde cu leurda



Despre cum fac Ardelenii supa de salata cu slanina si sos din lapte am mai povestit  aici .
De data aceasta am ales o varianta usoara pentru cei care numara caloriile  .
Ceea ce pot sa spun cu tarie este ca  ,varianta asta este la fel de gustoasa .

Ingrediante :

2 capatani mari de salata verde 
2 legaturi leurda ( se pot inlocui cu 2-3 catei de usturoi)
un morcov mic ras
o cepa sau cateva fire de ceapa verde
200 g sunca slaba
70 de grame orez integral
putin ulei
leustean
marar verde

Pentru dres ciorba :

2 galbenusuri 
zeama de lamaie

Salata se spala in mai multe ape.Apoi frunzele se taie fasii.
Intr-o oala ,calim  in putin ulei ,ceapa taiata marunt ,morcovul dat pe razatoare si sunca feliata .
Adaugam apa rece (cam 3 lt) ,orezul si sare.Lasam sa fiarba pana cand orezul s-a patruns .
Adaugam acum frunzele de salata si leurda spalate si taiate fasii si mai lasam sa fiarba putin .Daca nu avem leurda ,punem cativa catei de usturoi ,taiati marunt .
Salata trebuie sa se inmoaie,dar sa ramana usor crocanta .
Dregem ciorba cu doua galbenusuri batute ,peste care punem cate putina supa calda.Le varsam apoi peste ciorba care fierbe la foc domol.Ciorba se ingroasa putin si primeste o culoare frumoasa .
Adaugam si frunzele de leustean si marar,taiate marunt .
La final acrim dupa gust cu zeama de lamaie sau otet aromatizat .
Pofta buna !



Related Posts with Thumbnails