Recunosc ca e prima data cand fac asa o supa .
Auzisem numai lucruri bune despre ea,dar zau ca nu am crezut ca poate fi asa de buna .
La urma urmei ce-i coada de vita ?
Un apendice la capatul vacii cu care , patrupeda se apara de muste .Un fel de plici deci .
Poate ca asta e si motivul pentru care carnita care imbraca pliciul vacii e asa de frageda .
Coada vacii e neobosita ,intr-un du-te-vino de ceasornic .
Cu alte cuvinte carnea de pe coada , de fapt numai muschi , e vesnic tanara ,si nu imbatraneste o data cu animalul .
Zilele trecut am cumparat o frumoasa coada de vita .
Acuma sincer ,nu stiu daca a apartinut unei vaci sau unui bou .
Nici macelarul nu stia .
Am adus-o acasa ,am taiat-o in bucati potrivite si m-am gandit cam ce as pune langa ea pentru o supa .
Mi s-a parut ca ar merge cam aceleasi ingrediente ca la Gulyas cu mici modiicari .
Si am inceput sa-i pun alaturi :
- 3 morcovi
- 2 patrunjei
- o jumatate de telina mare
- 2 cepe mari
- cuburi de cartofi
- 500 ml de bulion facut in casa
- sare,piper,boia dulce
- ardei iute
- 2 frunze de dafin
- cativa catei de usturoi
- o lingura seminte de chimen
- ulei
Si o oala de 5 litri in care ingredientele si lichidele se pun pe rand ,intr-o ordine precisa ,pentru impreunarea savanta a texturilor si aromelor .
Am taiat zarzavatul si ceapa cuburi potrivite .Nici mari ,nici mici .
Le-am calit impreuna cu o lingura de seminte de chimen , in putin ulei ,pana cand toate s-au aurit .Am adaugat bucatile de coada si am mai invartit totul pe foc moale cam 3-4 minute .
Acum am adaugat sare,piper,boia ,ardei iute ,frunzele de dafin . Acoperim totul cu apa(doar cat sa le cuprinda bine pe toate ) ,si am lasat sa fiarba la foc mediu ,pana cand carnea e molicica .
Adaugam cuburile de cartofi si inca un litru de apa calda .Lasam sa mai fiarba 15-20 de minute ,pana cand sunt si cartofii fierti.
Gustam de sare ,asezonam si adaugam la final usturoiul taiat marunt si bulionul de rosii .
Mai lasam totul pe foc ,sa fiarba 10 minute si sa se imprieteneasca bine toate aromele si gusturile .
Daca va place maghiranul ,leusteanul ,telina sau patrunjelul , aruncati in supa si o mana de verdeata .
Gustul si culoarea acestei supe , o spun cu mana pe inima , sunt unice , iar carnea pica efectiv de pe oase si se topeste in gura .
O experienta culinara ce merita incercata si mai ales gustata .
Pofta buna !
7 comentarii:
Supa asta chiar e ceva nou pentru mine, dar nu m-as feri sa o incerc :)
Ce supa delicioasa am gasit la tine! Pup!
Eu ador supa asta !!! Ma bucur ca ai incercat-o si tu !! ;)
Paula ,
Ar fi pacat sa-ti scape asa bunatate . :)
Sara ,
Pai la ce bunatati faci tu ,era musai sa mai trec si eu la treaba . :))
Cat ,
Cred ca noi doua avem multe , placeri nevinovate in comun . :)
Pup .
Bun!
Trimiteți un comentariu